BlogToyota Yaris GR – Test Drive by TuratiiScrise.Ro

Toyota Yaris GR – Test Drive by TuratiiScrise.Ro

Toyota Yaris GR – Când creierul gândește cu inima

Nu ne vom mai întâlni niciodată cu o astfel de ocazie. Imaginați-vă că sunteți în 1974 și intrați într-un showroom de unde puteți pleca cu o Lancia Stratos. Astfel de mașini apar foarte rar. Da, a fost o perioadă romantică când nu exista criza petrolului sau a poluării, așa am avut mai toate legendele de până acum, dar în 2021, nu credeam că voi conduce un model special pentru omologare în Campionatul Mondial de Raliuri. Poate credeți că exagerez sau că sunt prea entuziasmat de un Yaris cu 3 cilindri, dar în timp, veți vedea cât de specială este mașina asta. La exterior seamănă cu un Yaris hybrid, care se cumpără în flote, dar dacă vă spun că împarte cu acesta doar blocurile optice și oglinzile exterioare? Actuala generație Toyota Yaris este mașina anului, dar Yaris GR poate deveni mașina următorului deceniu.

 

Ca să înțelegeți mai bine de ce e atât de specială, trebuie să vă spun că e asamblată în fabrica Motomachi din Yokohama, acolo unde au fost construite printre altele Toyota Supra A80 sau Lexus LFA. Asamblarea unui Yaris GR este manuală și durează de 10 ori mai mult decât în cazul modelului normal. Dar Yaris GR este mai mult decât o mașină bine construită. Este un cumul de factori, nume importante din motorsport, de neșansă, de ambiție și de inginerie, dar și de pasiune.

Reglementările din Campionatul Mondial de Raliuri spun că pentru a omologa un mașină, aceasta trebuie să fie bazată pe un model de serie, care să se vândă în cel puțin 25000 de exemplare. Pentru că ambiția Toyota prin departamentul motorsport Gazoo Racing a fost să producă o mașină câștigătoare WRC, au început dezvoltarea unui model special gândit pentru probele speciale. Au apelat și la fostul campion mondial Tommi Makinen, pentru setările speciale ale șasiului și ale sistemului de tracțiune integrală, un plus de imagine pentru Yaris GR. Inginerii știau că nu puteau să se folosească de șasiul cu 5 portiere a unui Yaris normal, astfel au dezvoltat o caroserie specială în 3 portiere, ce are ampatament mai scurt și un plafon coborât cu 91 de mm în zona din spate, tocmai pentru aerodinamică și pentru a acomoda imensul eleron specific modelelor WRC. Au mărit ecartamentul, deoarece Yaris GR se folosește de o punte spate de la Corolla, un model de clasă superioară, dar asta doar a îmbunătățit și aspectul exterior. Pasionații auto sunt înnebuniți după aripi evazate. Pe partea mecanică, au dezvoltat cel mai puternic motor cu 3 cilindri din lume și l-au conectat la cea mai ”bărbătească” transmisie manuală. Toate acestea ar fi trebuit să aducă victoria pe modelul de competiție, dar soarta nu i-a fost favorabilă, deoarece anul trecut, când trebuia să concureze, pandemia a oprit activitățile din WRC, iar pentru sezonul 2022 s-au modificat reglementările. Toyota putea să nu mai lanseze Yaris GR pe piață. Putea să rămână un proiect frumos, care să rămâne în istorie ca ”ce ar fi fost dacă?”. Nu este un succes economic, lumea nu a cerut neapărat o astfel de mașină de la Toyota, este prea impractic ca mașină de oraș, prea mic pentru mașină de drum lung, este departe de a fi o mașină perfectă. Dar așa cum ați citit până acum, Toyota Yaris GR a fost proiectat cu un singur gând în minte: Să fie cel mai rapid pe viraje.

În cele câteva ore de test nici măcar nu am deschis radioul. Nu mi-am conectat telefonul la CarPlay. Nu am resetat computerul de bord, nici măcar nu știu cât de mare e portbagajul. Însă știu că din scaunul șoferului, îl simțeam pe Tommi Makinen ce îmi dicta din caiet. Interiorul lui Yaris GR nu este atât de spartan ca într-o mașină de competiție, deoarece ai volan și scaune din piele, ecran touch screen pentru sistemul de infotainment, climatizare automată, cruise control cu păstrare a benzii de rulare, deci toate dotările pe care le găsești în mod normal pe un Yaris. Scaunul șoferului nu culisează prea mult în jos, iar la început ți se pare că ai o poziție prea înaltă la volan. Nu pare prea sportivă, dar să nu uităm că această mașină a fost dezvoltată de ingineri, așa că scaunul pare pus de un instructor auto, nu să te lăfăi. După câțiva kilometri îți dai seama că ai control mult mai bun asupra comenzilor, că ai vizibilitate excelentă pe viraje și că nu obosești.

Am luat acest Yaris GR de la Toyota Timișoara, iar în zona de câmpie, virajele sunt aproape inexistente, așa că am căutat o zonă cât mai bună pentru a testa capacitățile dinamice. Am ajuns în zona dealurilor din Recaș și Herneacova, care mi-a oferit cât de cât niște viraje și urcări unde am dezlănțuit sistemul GR-Four. Atunci când pornești motorul de 1.6 litri și 3 cilindri, sunetul nu e pe măsura performanțelor. Poate cu un sistem de evacuare aftermarket, poate sună mai bine, dar odată ce ajungi să urci în turație, lucrurile se schimbă dramatic. Acesta este un motor special dezvoltat pentru a fi cât mai ușor, cât mai simplist, dar care să livreze doze puternice. Există o turbină imensă care urcă puterea până la 261 cai putere, iar șuieratul acesteia când treci de 5000 de rotații pe minut este captivant. Motorul produce și un impresionant 360 Nm, astfel că accelerația până la 100 km/h este de 5.5 secunde. Bineînțeles, acest timp este limitat și de calitățile șoferului. Deoarece puterea este foarte bine pusă jos, sprintul 80-120 km/h se realizează în doar 4.1 secunde. Da, Toyota Yaris GR devine din ce în ce mai rapidă, odată ce urci și tu în viteză. Am citit undeva că ”mașina stă ca pe șine” și mă așteptam să se comporte ca un kart. Mare mi-a fost mirarea când am accelerat în mijlocul unui viraj și am simțit cum puterea pleacă de la roțile față, trece pe sub scaunul șoferului și îmi impinge spatele. Eram pe modul Sport care trimite până la 70% din putere spre puntea spate. În modul acesta mașina e jucăușă, șasiul îți permite să arunci mașina stânga-dreapta și să o controlezi din spătarul scaunului și pedala dreaptă. Dacă eram un șofer mai experimentat, puteam chiar să arunc complet puntea spate în exterior, dar mai am până să ajung să conduc în siguranță la limită, așa că am decis să merg în modul Track.

Aici puterea este distribuită egal între punți, astfel că ai aderență perfectă și pe față și pe spate, indiferent când vrei să accelerezi. Pentru mine acesta s-a dovedit a fi modul ”câștigător”, deoarece m-am înțeles cel mai bine cu setările mașinii. Am parcurs de mai multe ori același traseu virajat, așa că am învățat cum să-l gestionez la viteze diferite, până când am făcut ”proba specială” perfectă. Cu sistemele decuplate, dar cu tracțiunea 50-50, am accelerat spre vârf. În zona de mijloc a turometrului mașina se simte puternică, bine închegată și foarte capabilă. O duce așa până la zona roșie, unde nu are limitator, acolo am schimbat în treapta a doua. Schimbătorul este poziționat mai sus decât la un Yaris normal, și levierul este mai greu în utilizare. E nevoie de o oarecare forță pentru a-l trage în jos, dar te răsplătește cu o schimbare de treaptă extrem de precisă. Setările sunt făcute perfect, deoarece poți folosi doar treptele 2-3 pentru un traseu virajat. Niciodată nu te simți ”între viteze”. Fiecare schimbare de treaptă era acompaniată de un bolborosit de evacuare și de un șuierat de turbină. Totul era mecanic. Auzeam și simțeam tot ce se întâmplă în jurul meu și sub mașină. Mașina nu are moduri de condus, iar direcția nu poate fi mai ușoară sau artificial de grea. Este exact așa cum ai vrea să fie prin volanul relativ mic și parcă atunci când îl rotești, iei efectiv roțile față și le pui unde vrei.

Exact ca la o probă specială, totul a durat doar câteva minute. Dar extrem de intense. Palmele îmi erau transpirate, dar zâmbetul îmi ieșea pe geamurile laterale. Știam că după o astfel de sesiune, trebuia să răcesc mașina. La mers normal, Yaris GR nu este mult diferit de oricare alt hatchback. Poate doar suspensia ceva mai dură. Nu este agresiv, când nu îi ceri. Am oprit între viile din Recaș pentru o sesiune foto. Așa am apucat să-i privesc mai bine exteriorul.

Yaris GR este o mașină foarte mică. Dar arată agresiv și debordează de personalitate și atitudine. Bara frontală este agresivă și incorporează o grilă imensă prin care se vede radiatorul. Avem prize funcționale pe laterale, iar bara este sculptată pentru a trimite aerul mai eficient pe latrale. Punctul central de atracție rămân aripile evazate, exact ca la o mașină de competiție. Plafonul este din fibră de carbon, pentru a reduce centrul de greutate. Posteriorul este relativ simplu, în afară de imaginea extrem de lată și de evacuările duble. În momentul de față, Toyota s-ar putea să aibă cea mai complexă gamă de automobile a oricărui producător. În 2021 poți să intri în showroom și să comanzi atât un Prius, Camry, C-HR, Yaris GR, Supra sau Land Cruiser 300. De la mașini care stârnesc altfel de sentimente, cum e Toyota Mirai, la adevărate legende precum Yaris GR.

Chiar dacă toată experiența a fost extrem de intensă, parcă nu mă săturasem, așa că am ajuns pe un drum județean, cu viraje ceva mai largi, de fapt, locul unde vei folosi cel mai des un Yaris GR. Aici mi-am dat seama cât de rapid e acest model și cât de repede poate ajunge la viteze foarte mari, pe porțiuni relativ scurte. Direcția grea și precisă, împreună cu ampatamentul scurt, înseamnă că schimbările de direcție sunt foarte rapide și nu știu ce alt automobil poate sta în spatele tău. Sunt convins că nici măcar nu m-am apropiat de limita de care este capabil un Yaris GR. Un pilot adevărat ar putea scoate mult mai mult, pentru că Yaris GR a fost conceput pentru piloți. Da, au ”domolit” o mașină de raliu, dar în continuare rămâne un model gândit cu un singur scop, nu doar un Yaris cu mai mulți cai.

Pe lângă experiența condusului rămân în continuare impresionat de ideea acestei mașini. Sunt bucuros că există. Că au fost acele reglementări care cerea o versiune de serie, iar mai apoi, neșansa a făcut să o avem, în ciuda faptului că nu trebuia. Ca mașină hatchback, are o mulțime de defecte. De la faptul că e impractică, la consum sau preț, nu este o mașină pentru mase. În schimb, dacă pui orice pasionat de condus (nu de mașini) să-ți construiască o mașină, cam așa trebuie să fie. Mă bucură că toate defectele o fac atât de dezirabilă, iar toate calitățile sunt pentru accentua acest lucru. Asta se întâmplă când inginerii sunt lăsați să-și facă treaba, fără departamentul de marketing care să le ”taie” din elan. Chiar dacă vorbim de inginerie precisă, aceștia sunt pasionați auto. E atunci când creierul gândește cu inima.

Într-o perioadă când producătorii ”împart” tot felul de elemente pentru a reduce costurile și pentru a fi cât mai eficienți, Toyota vine cu o mașină construită de la zero, atât caroserie, cât și tren de rulare și motor. Sunt de părere că prețul de 37.000 euro nu o să scadă, poate niciodată, dar asta va ține doar de numărul pasionaților adevărați pentru condus. Este o jucărie, o ”unealtă” de viteză, o viitoare legendă și nu ne vom mai întâlni niciodată cu o astfel de ocazie.

Mulțumiri speciale Toyota Timișoara pentru că au fost printre primii din țară care au adus și au pus la dispoziție un astfel de model pentru test drive. Recomand să îi urmăriți pe social media aici, iar aici găsiți contactul lor pentru Yaris GR, dar și pentru celelalte modele din gama Toyota.

Fotografii realizate de Adi Moga

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Mai multe Articole

Ultimele Articole